Termenul de „calitate" apare din ce în ce mai des în viaţa noastră de zi cu zi, în modul în care suntem sau nu mulţumiţi de produsele sau serviciile pe care le plătim. Calitatea a început să devină un subiect din ce în ce mai frecvent şi în tematicele de instruire a managerilor români. Unii dintre ei îşi pun, totuşi, întrebarea „de ce calitatea trebuie să fie una din preocupările noastre?". Răspunsul este simplu; pentru că un certificat care atestă implementarea unui sistem de calitate sau o certificare a conformităţii produselor cu standardul internaţional te ajută să penetrezi o piaţă» să câştigi noi beneficiari sau să-i menţii pe cei existenţi.

În lumea economiei de piaţă, abordarea conceptului de calitate şi a celorlalte concepte adiacente s-a modificat substanţial începând cu anul 1970, când manageri vest-europeni au înţeles că pentru succesul lor în afaceri, nu mai este suficientă localizarea eforturilor numai pe calitatea produselor oferite, ci şi pe calitatea proceselor de organizare, care să asigure obţinerea unor produse de calitate. A apărut, deci, concentrarea eforturilor pentru controlul realizării şi valorificării producţiei, în contrast cu vechea abordare de detectare şi rezolvate a problemelor. Această idee s-a cristalizat prima dată în standardul Britanic BS-5750 şi apoi a fost unanim acceptată şi preluată în serie de standardele inter­naţionale ISO-9000, ceea ce a reprezentat un salt substanţial în abordarea managerială a unei afaceri. 

Pentru manageri este fundamental necesară înţelegerea acestei noi abordări a conceptului de calitate în contextul afacerii şi a transformării politicii generale a firmei prin adăugarea unei noi componente - politica în domeniul calităţii. Important este că nu trebuie să ne intereseze numai satisfacerea beneficiarilor, ci şi eforturile depuse pentru aceasta. Altfel spus, ne interesează şi cât ne costă această satisfacere a beneficiarilor, modul cum ţinem sub control toate procesele din unitate, pentru a preveni apariţia oricăror probleme de operare, inclusiv costuri suplimentare, marketing etc. Rezultă deci, că problemele calităţii nu pot fi transferate la niveluri inferioare de conducere, ele trebuind integrate în contextul general al tuturor problemelor de conducere care constituie politica de dezvoltare a unităţii. 

În România şi în alte ţări mai există tendinţa unor manageri pentru implementarea exclusivă a unui sistem de calitate certificabil Ori, se ştie că unele standarde reprezintă modele de aplicare, cum este ISO-9001 (de la începutul anului 2004, cele trei standarde de baza ISO 9001: 1994, ISO 9002: 1994 şi ISO 9003: 1994 au fuzionat într-un singur standard: ISO 9001: 2000), iar altele, ca de exemplu ISO-9004, repre­zintă ghiduri cu un grad mai mare de adaptare la specificul unităţii. Diferenţa fundamentală dintre cele două tipuri de standarde constă în faptul că primul cuprinde numai cerinţe minime ce trebuie îndeplinite din punctul de vedere al beneficiarului» satisfacerea calităţii externe, pe când cel de-al doilea tip de standard, ISO-9004, cuprinde toate elementele necesare aplicării politicii de calitate a unităţii - satisfacerea calităţii interne. Acest ghid cuprinde, deci, elementele necesare conducerii şi succesului unei afaceri, incluzând probleme de marketing, costurile calităţii şi probleme de răspundere juridică. 

Un alt element important care trebuie să stea în atenţia managerilor români este acela că, aşa cum spunea un „gura” ai calităţii Ishikava: În Japonia oamenii acceptă calitatea, nu maşinile". 

Iată că în evoluţia istorică a conceptelor de calitate s-a constatat că sistemelor de asigurare a calităţii ie mai trebuie un element important pentru a contribui efectiv la succesul unei afaceri. Acest element se referă la implicarea resurselor umane în implementarea politicii de calitate a unităţii. Această abordare total nouă a unei afaceri s-a cristalizat în ceea ce astăzi reprezintă managementul calităţii totale - o integrare a managementului calităţii cu managementul resurselor umane. 

Managementul calităţii totale este de natură să creeze un climat propice» în care toate resursele sunt optim utilizate, putând astfel asigura îmbunătăţiri substanţiale ale performanţei unităţii şi succesul afacerii. 

Pornind de la faptul că problema calităţii, a îmbunătăţirii calităţii produselor agricole, preocupă m mod deosebit toate statele, este necesar să se acorde importanţa cuvenita acestui indicator, care se reflectă în mod direct sau indirect în rezultatele economice şi financiare ale unităţilor agroalimentare. 

Primatul calităţii produselor agricole asupra cantităţii rezidă în primul rând din necesitatea diferenţierii preţurilor de valorificare în funcţie de acest indicator, iar în al doilea rând din necesitatea participării ţării noastre la circuitul mondial, ştiut fiind faptul că o mare parte a veniturilor în valută se pot realiza din exportul produselor agroalimentare.